Educaţia spirituală a omului

Astăzi, ca dintotdeauna, există o mul­titudine de probleme ale vieţii spirituale ce se referă la educaţia omului. În acest caz, prin educaţie nu înţelegem educaţia şcolară, ci formarea imaginii de OM în fiinţa umană. Iar din observaţiile mele în acest sens, una dintre problemele cele mai urgente pentru omul contemporan este înţelegerea libertăţii.

Cred că niciun cuvânt nu este repetat într-atât de des în zilele noastre şi nu pre­supune un caracter atât de propagandis­tic precum cuvântul „libertate”. La prima vedere, acest termen are un sens destul de bun, însă în realitate este o sabie cu două tăişuri. Sfântul Isaac Sirul are câteva cu­getări grăitoare în acest sens: „Libertatea grosolană este mama patimilor... Sfârşi­tul acestei libertăţi nepotrivite este sclavia brutală.” Ajungem să ne convingem în fiecare zi cât de corecte sunt aceste cuge­tări. Totuşi, despre ce libertate este vorba?

Există mai multe tipuri de liberta­te. Pentru o imagine completă a situa­ţiei, vom prezenta tipurile de bază ale libertăţii.

Primul tip este dimensiunea metafizică a libertăţii1, când prin aceasta se înţelege una din proprietăţile de bază ale naturii umane şi anume libertatea voinţei, expri­mată în primul rând prin autodetermina­rea identităţii individului în faţa binelui şi răului. Nimeni nu poate avea vreo putere asupra acestui tip de libertate: nicio altă persoană, nici societatea, nici legile, nici orice altă autoritate, nici demonii, nici îngerii, nici Dumnezeu Însuşi. Aforismul clasic al Părinţilor Bisericii: „Dumnezeu nu poate salva omul fără voinţa acestuia” exprimă cel mai bine înţelegerea creştină a sensului şi a importanţei acestui tip de libertate.

Al doilea tip este libertatea socială. Aceasta este libertatea externă, adi­că acţiunile umane permise (prin lege, obiceiuri, religie, moralitatea general acceptată) în mediul înconjurător. Cu alte cuvinte, aceasta este totalitatea unor drepturi specifice ale individului în ca­drul societăţii, în Stat. În acest domeniu apar cele mai dificile probleme, deoarece aici interacţionează o multitudine de per­soane cu capacitate de exerciţiu.

Şi al treilea tip este libertatea spiritu­ală. Aceasta, în comparaţie cu primele două, reprezintă autoritatea omului asu­pra egoismului său, asupra viciilor sale, asupra sentimentelor indecente, asupra dorinţelor. Într-un cuvânt, asupra sa. Această libertate se dobândeşte numai printr-o viaţă spirituală corectă. O viaţă spirituală relativă este caracteristică fie­cărei persoane „obişnuite” (v. Ioan 8, 34), însă puţini sunt cei care capătă o libertate deplină, aceştia fiind cei care s-au deba­rasat de patimi.